Dimineața noastră a început, ca de obicei, cu porția zilnică de Aikido.
După masa de dimineață, am mers cu toții la biserica mănăstirii care ne-a găzduit, unde preotul ne-a primit cu brațele deschise și ne-a răspuns la toate întrebările.
Cu inimile și mințile la cele auzite, am mâncat și de prânz. Am strâns bagajele, ne-am mai jucat puțin și am avut grijă să lăsăm totul curat în urmă.
Am avut parte și de o acțiune de ecologizare, care ne-a învățat că gunoiul, indiferent dacă al nostru sau al celor dinainte, nu se lasă în urmă.
În cele din urmă, cu tristețe, lacrimi și numere de telefon schimbate în ultimul moment, ne-am luat la revedere de la tabără, promițând că ne vom întoarce și anul următor.